Interact este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, care oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani șansa de a participa la activități civice atât pe plan local, cât și internațional.

Totul a pornit în 1960 când președintele rotarian Harold T. Thomas a alcătuit un comitet compus din 5 oameni care avea menirea de a studia problema implicării tinerilor în activitățile clubului Rotary.

Doi ani mai târziu, 23 de tineri din Florida au format primul club Interact. Astăzi clubul adună aproximativ 200,000 de membri din 110 țări ce aparțin celor 8,700 de cluburi, făcând din Interact un fenomen internațional.

Unul dintre cele 8,700 de cluburi este clubul Interact Curtea Veche al Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din București, înființat în anul 2003. Acesta își propune să continue tradiția îndelungată a organizației mondiale și să dezolvte activități care au motto-ul ”A servi mai presus de sine însuși”.

Cu o echipă puternică care se înnoiește an de an, clubul Interact din liceul nostru a realizat numeroase proiecte de succes care au adus beneficii importante societății.

Înapoi la activități